duminică, 10 ianuarie 2010

Mai cred...

Am recitit acum cateva fragmente cu Octavian Paler din "Convorbiri cu Octavian Paler".Ma simt aproape de acest frumos nihilist al vietii noastre macar prin faptul ca, la sfarsitul unei existente de 80 de ani, marturisea ca nu mai crede in nimic...nici in democratie, nici in capitalism, nici in libertate. Mai credea doar in DRAGOSTE si in ...mizantropie.Eu cred si in Dumnezeu...

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

sarbatoriti speciali..

mai stiu decat un singur lucru...mai am un an si-l voi sarbatori pe bebica pentru prima data...de ziua numelui..
abia-l astept!
i-am ales numele asta...dupa cea mai draga si buna persoana ...dar nu mai este cazul sa ma intorc in trecut..caci acolo tot timpul gasim rani ...care ne dor(mereu)...care nu au si nu vor avea niciodata o perspectiva de vindecare...!
In rest...sunt plina de viata,de optimism, incerc sa ma readaptez ritmului muncii de birou si sa las in spate vacanta.As vrea sa spun tuturor care poarta numele acesta sfant si atat de drag sufletului meu "La multi ani"!Nu-i mai mentionez...sunt si asa prea multi...unii imi sunt colegi,altii imi sunt prieteni,pe unii ii respect si admir din departare, pe altii ii iubesc si-i tin in inima mea.Tuturor,le urez s-aiba parte de cat mai multa iubire!
Este singurul sentiment din lume care te poate face sa treci peste crizele financiare, sufletesti si chiar peste moarte!

luni, 4 ianuarie 2010

A mai trecut un an... si cine stie cati au sa mai treaca!
Zilele trecute stateam de vorba cu o prietena care-mi spunea ca, daca i s-ar da posibilitatea alegerii intre a mai fi o data indragostita, chinuitor, sfasietor pentru sufletul ei, si a-si petrece restul zilelor intr-o existenta terna, lineara si fara bucurii,dar si fara bucurii,ar prefera ultima varianta. Ma situez, dimpotriva, exact in prima categorie. Si tocmai de aceea, urarea mea pentru anul care vine este aceea de-a va indragosti... de o idee, de un vis, de un om, de o profesie. Toata morala crestina este fundamentata pe iubire si nu pe lipsa ei pentru a ne proteja de eventualele dureri. Stam sub semnul crucii si-al rastignirii. Eu una, asa am fost toata viata mea... am ales drumul complicat, renuntand la cel simplu, am ales sa merg pe spini pentru a ma odihni apoi pe un pat din petale, am ales tot ceea ce aparent nu putea fi al meu pentru a avea satisfactia victoriei la sfarsitul unei lupte.
Nu va duceti existenta in limitele pe care vi le traseaza altii, ci in cele pe care le decideti voi insiva! Amintiti-va mereu ca cel mai mare pacat este deznadejdea si ca Dumnezeu nu i-a dezamagit vreodata pe cei care cred in El.Va doresc ceea ce-mi doresc si pentru mine insami: un an pe care sa il tineti minte!
oricum,anul acesta va fi unul special pentru mine... voi naste un baietel...!
Va doresc si voua un an in care sa vi se schimbe viata...in bine... cu un eveniment personal sau profesional. Prognozele pentru 2010 sunt atat de sumbre, predictiile atat de pesimiste, incat...aproape ca pana si speranta ne este paralizata.Nu lasati sa se intample asta ! Eu am castigat batalii exact atunci cand nimic nu le prevestea !Iar acum,abia astept ca baietelul meu sa se bucure in lumea lui naiva,in care este posibil sa zbori si cu picioarele pe pamant,iar eu deja traiesc prin el copilaria mea indepartata.Va doresc ca intreg anul sa va fie magic,precum lumea lor...a micutilor...Pe mine inceputul acestui an m-a gasit langa cei dragi, linistita, optimista, indragostita, dar mai ales iubita ... de oameni si de Dumnezeu !

luni, 14 decembrie 2009

azi

..am inteles ca viata nu e niciodata previzibila, chiar daca noua ni se pare ca pricepem tot dintr-o singura privire. Si m-am bucurat sa mi se confirme ca destinul ni-l facem singuri, daca suntem puternici, daca suntem curajosi, daca ne dam dreptul sa traim cu demnitate si cu onoare si cu dragoste fara limite. Daca sfidam aparentele, daca ne luam la tranta cu noroacele nemeritate ale altora si le construim, cu truda, cu emotie, pe ale noastre. Si le facem sa dureze mereu.

sâmbătă, 12 decembrie 2009

De cand ma stiu mi-au placut copiii.chiar si in perioadele in care ajunsesem sa ma indoiesc ca mai exista dragoste pe lume.Apoi, lucrurile s-au rostogolit catre viata mea de astazi fara sa am timp sa ma dezmeticesc. M-am indragostit brusc si definitiv, exact atunci cand renuntasem la orice vis de iubire. Si am constatat ca am ramas insarcinata inainte sa pricep ce se intampla cu mine, ce va fi cu viata mea, cu dragostea noastra inghesuita printre conventii si prejudecati.
Cand prima echografie la care medicul a incercat sa afle sexul copilului ne-a adus vestea ca vom avea o fetita,am fost, cumva, dezamagita. Dar m-am consolat cu gandul ca Dumnezeu le randuieste mai bine decat pricepem noi. Ca, intotdeauna, soarta face ordine intr-un fel cu mult mai intelept decat reusim noi prin propria noastra vointa. Si am consimtit, din adancul inimii(ma consolam mai mult) ca si de data asta..asa a fost sa fie.am petrecut mai bine de doua luni convinsa fiind ca port in pantec o fetita..I-am cautat si nume,dar nu i-am gasit niciunul,pt ca stiam doar unul singur...de baietel.
Cand am fost zilele trecute la alt echograf,mi s-a spus fara ezitari ca voi avea un baietel.Nu am mai crezut.Am mai stat putin, sa ma dezmeticesc, si am repetat echografia, la alt medic. Acum nu ma mai indoiesc. Voi avea un baietel, asa cum mi-am dorit nebuneste, in fiecare gand, in fiecare vis. De cand am aflat, ma imbat de revelatia ca, atunci cand iti doresti ceva din tot sufletul, dorinta se implineste.Ca eu,am parte de mai mult noroc decat am indraznit sa cer vreodata. Ca, dupa ce am renuntat sa mai ratacesc printre amoruri mintite, mi-a fost dat sa traiesc o iubire atat de mare, incat nu-mi lasa loc de ezitari. Ca voi avea un baietel pe care l-am asteptat mereu. Si care va purta numele pe care l-am gasit amandoi deodata intr-un adanc de speranta, intr-un inceput de zbor care nu se va termina niciodata.

miercuri, 29 iulie 2009

eterne vinovatii..pentru ce?!?

mai intai,m-am simtit eu vinovata pt fericirea mea,pt ca ma simteam oarecum "iesita din rand".mi se parea ca nu mai sunt demna sa ascult tristetile nimanui...din moment ce eu plang dintr-un singur motiv pe lumea asta...si ala chiar intemeiat!si apoi,au inceput altii sa incerce sa ma faca sa ma simt vinovata...O femeie care n-a stiut niciodata sa fie fericita mi-a reprosat ca fericirea mea de azi am furat-o din naclaiala vietii sale de ieri.un prieten bun mi-a batut obrazul ca nu mai stam la taclale ca odinioara si ca nu-i frumos ce fac, o sa fiu eu iarasi singura si nici el n-o sa-si mai faca timp pentru mine. O amica s-a suparat ca nu mai mergem amandoua la film.etc etc etc.
destul m-am luptat cu tristetea mea pura si nobila,nevinovata,iar cand,cu timpul, am capatat, o data cu lumina din inima, vinovatii de om care nu stie sa-si revendice clipa de fatza...ma confrunt cu rautatile unora care traiesc si acum dupa principiul "sa moara si capra vecinului" transpusa in versiunea “daca n-am fost eu fericit, atunci nimeni sa nu fie!”. Si, cu toate astea, nu as da prezentul meu pe nimic.pentru ca...in fiecare dimineata cand ma trezesc si te gasesc langa mine, ma cutremur de recunostinta, si de emotie, si de fericire, si multumesc, cu sufletul ingenuncheat, pentru minunea pe care mi-a fost dat s-o traiesc...chiar daca nici de data asta nu le am pe toate,si stiu ca nu le voi mai avea..indiferent ce ar fi de acum inainte...o parte a sufletului meu va ramane undeva...pentru totdeauna...
si daca,intr-adevar sunt vinovata pentru ce simt..daca nu era scris in destinul meu sa fiu fericita si mi-am rasturnat soarta cu rugaciunile mele, cu lacrimile mele, cu asteptarea mea inversunata, atunci imi cer inca si inca o data iertare, dar fericirea mea n-o mai dau inapoi!

duminică, 19 iulie 2009

dreptul la fericire

iubirea e o chestiune de onoare, de cuvant, in care doi oameni, care au decis impreuna ca nu se mint si nu se insala – sau au decis impreuna ca se mint si se insala, nu conteaza, dar trebuie luata neaparat decizia - isi tin cuvantul unul fata de celalalt si se iubesc alegandu-se unul pe altul in fiecare zi..
ma simt mereu vinovata ca sunt fericita...de la o vreme incoace,sunt nepermis de aproape de conditia fericirii,iar asta imi da adesea frisoane.Caut cusururi iubirii mele si nod in papura iubirii lui. Iar cand prietenele mele ma tachineaza ...(am primit mai zilele trecute un mesaj de la una dintre ele in care-mi scria.."bine ca te iubeste pe tine toata lumea"...)...ma scuz,spunandu`le ca poate am avut si eu momentele mele de angoasa,de nefericire....(desi pe undeva stiu ca am fost scutita de "suferintele din dragoste",dar am avut parte oricum pe alte parti..p.s.le-as fi preferat pe cele din dragoste.)!
Daca stiti vreun curs la care m-as putea inscrie ca sa-mi recapat in propriii mei ochi dreptul la fericire, va rog sa imi spuneti. Am sa-l urmez, oricat de mult ar costa. Ba chiar m-as bucura sa aiba pret obscen. Macar saraca sa raman, daca nefericita nu-mi mai este dat…