despre kopilaria mea

Nu este un timp de kare sa vreau sa-mi amintesc. Cu toate astea stiu ka daka n-ar fi fost asa cum a fost, n-as mai fi, astazi, omul care sunt. Am fost un copil dorit,cel putin mama mea a avut grija sa-mi arate tot timpu` asta.Am cunoscut alinturile,kadourile,jukariile si ku toate astea am fost mereu un copil singuratik, izolat de lume, dar atat de iubit de Dumnezeu!Mi-am petrekut primii ani din viata la kamin,unde niciodata nu mi-a plakut si unde traiam lungi ore de nefericire absolut neprogramat pentru ka erau kontinue,dar kre m-au ajutat sa ma-mpak astazi cu clipele lungi de singuratate.
La 7 ani, m-am dus la skoala si asemeni multor altor copii, am avut universul „strangulat” de-o cheie atarnata de gat.Nu ma lua nimeni de la skoala si kum singura ma duceam si veneam, am invatat inka de pe atunci kum sa merg singura prin viata, fara sa am nevoie de kineva care sa m-ajute sa traversez strada, fara ca kineva sa fie atent pentru mine, fara ka kineva sa-mi spuna kand trebuie sa manank, kand sa-mi fak temele sau ce sa kitesc.am invatat sau am fost invatata "de mika" faptul k daka eu pe mine insami nu m-ajut, nu e nimeni langa mine s-o faka!
Odata cu trecea anilor, am invatat ca durerea este kel mai puternik dintre sentimentele umane, acela pe care eu l-am simtit cel mai des, cel mai adank... de aceea, astazi, nu ma mai dor rautatile, invidiile oamenilor, despartirile de vreun barbat ratacit prin destinul meu...Nu stiu daka nenorocirile ii fak mai buni pe oameni, dar kred ca ii invata keva. Te schimba! Te schimba mult de tot. iti pot da tristete, fie si bine ascunsa, PE VIATA. Poti sa inveti keea ce trebuia sa stii deja si fara sa se intample – ka suntem egali in fata destinului, ka exista doar kateva lukruri esentiale in lume, kare tin de iubire, viata, moarte,restul sunt ipostaze, dekoruri, detalii, pentru o piesa in kare putem sa jukam roluri mai mult sau mai putin interesante.Sunt fff multe intrebari pe kre mi le pun si nu incerk sa ma mint,am invatat k trebuie sa kautam mereu raspunsuri dar ka exista intrebari la kare nu putem raspunde niciodata..sunt konstienta k sunt oameni de neinlokuit,nimeni nu le poate tine lokul sau lua lokul vreodata,nimeni,orikat de aproape ar fi de sufletul nostru nu poate sa semene ku ei...Asta este. Este crucea fiecaruia.
Am mai invatat (m-am mai invatat,de fapt) sa am un soi de imunitate pentru kre m-am mai si antrenat...Insa imi lipseste sarutul pe frunte si este gestul de tandrete kare ma-ngenuncheaza iremediabil, fara sa mai am puterea de-a ma ridika in fata kelui kare mi-l daruieste! Barbatii ma saruta pe gura,ka pe o femeie, fara sa stie ka vibrez ku mult mai mult, atunki kand simt rasuflarea unui suflet pe tampla mea!Nu am fost un kopil nefericit,am fost iubita(mai ales!) iar azi viata mea e plina de bukurii marunte,de realizari profesionale, de rekunoastere si respekt, de dragostea unor oameni pe kre ii am bine pusi pe "lista mea de multumiri"..
Invadilitatile sufletului te vor urmari mereu...orikat de "mare" ai fi kresut intre timp,orikat de puternik te krzi sau te dai..
Akum sunt mare, dar kat de dor mi-e de mine, de kopilul pe kare l-am tinut inlantuit in toti anii mei...