inima mea

a ramas keva in mine ke nu s-a putut schimba niciodata.un sambure de spaima si de neajutorare,senzatia kontinua k oricine altcineva ar putea sa fie mai mult,mai bine,mai de pretz sau mai de soi dkt mine.Si miezul de fok si de tristetze al naivitatii mele fara seaman pe lume.
Ma visez mereu in kasa in kare am kopilarit.In noptile mele in kre mi-e dat sa merg sau sa fiu katre akasa,ajung in kasa aceea saracacioasa in kre am stat pana am implinit treisprezece ani.personaje din prezentul meu,oameni rari,insemnati,pe kre nu i-am visat nikikand in visele mele de kopil,vin sa ma intalneaska in kasuta aceea de pe strada Principatelor Unite nr 29.Cei kre au mai trecut pe akolo imi spun k nu mai exista kasa noastra.k noii proprietari au inaltat in lokul ei o kasa mare,frumoasa,ku etaj.
N-am avut kurajul sa trek sa o vad.pentru ca mi-e teama sa rekunosk kat de kopil am ramas.in versiunile mele nemasluite, sunt tot o fetita...asteptand sa inceapa viata si sa vina noroacele.undeva...pastrez cu evlavie speranta ka barbatul pe kare l-am visat, perechea mea, ursitul meu, akela kare sa ma faka sa ma simt si sa fiu intreaga ka luna, perfekta ca soarele, va veni sa ma ia, sa ma treaka in brate toate pragurile fericirii.dar...pana atunci,jok jokuri de kopil destept si le duk la bun sfarsit ku seriozitate si grija.inka mai pastrez doua papusi de atunci,pe kre sincer le iubesk si pe kre din knd in knd le skot din kutie doar pt a le sterge de praf..in kurand,urmeaza k serile sa mi le petrek jukandu-ma de-a povestile si de-a adormitul in kantek de leagan...
In fiekare zi fak pe profesoara si, cel mai adesea, ma skot la tabla chiar pe mine insami. Si nu-mi dau note mari. sunt exigenta si grava.iar pentru atunki kand voi fi mare ku adevarat, fak exercitii de indragostire.imi incalzesk inima pentru nesfarsita mea dragoste, si-o las sa tropoteaska nebuna in klipe peste kare ceilalti trek usor cu intelesul…
Inima mea, pregatita orikand pentru dragoste… Inima mea, pregatita orikand pentru moarte… Inima mea,kantand, mereu,“Reinfloreste lemnul portii pe unde pleki, pe unde vii...in fata dragostei si-a mortii,noi toti redevenim copii”.
Ce dor mi-e de strazi neperpendikulare,ke dor mi-e de inimi vii...am avut o kasa a amintirilor akolo,kre nu mai exista dkt in sufletul si in inima mea,laolalta ku kei kre m-au iubit si mi-au rasfatat kopilaria.unii au plekat intr-o lume mai buna,le skriu,le vorbesk,ma rog pentru sufletele lor fara de pakat!Le multumesk,ku toata puterea gandului meu ka m-au krescut,m-au rasfatat, m-au iubit(fara klisee,am fost atat de iubita inkat am kredinta ferma k imi va ajunge pana la sfarsit)!si altfel nu stiu kum sa le intork imensa lor bunatate, dekat vorbindu-le si rugandu-L pe Dumnezeu sa mi-i odihneasca in liniste, pana ke sufletele noastre se vor reintalni…Magia kopilariei, aroma strazilor patriarhale,oamenii blanzi kare mi-au inobilat sufletul nu le voi mai gasi;dar le port ku drag si sfintenie in suflet.Mai plang de dorul lor…
dar..vorba principiului optimist kre imi kalauzeste viata..."ceea ce e mai bun, abia urmeaza sa vina!"........